Sfarsit de toamna

Nu se mai aud cantece armonioase ,
Nu mai sunt culori .
In padurea fosta verde ,
Astazi totu-i cenusiu.
Au plecat de mult si pasarile.
Astazi totul e pustiu .

Pe un camp de frunze moarte
Se arata inaltatori
Niste stalpi cu negre trunchiuri
Si cu ramuri incurcate -
Toate par a fi speriate .
Par a fi niste grimase
Ale unor zei uitati
Si lasati sa se usuce ,
Sa se scurga a lor viata
Si sa-i sperie pe multi
Care umbla prin pustii-
Care intra noaptea-n munti .

Nu mai sunt culori ,
Nu se mai aud cantece armonioase .
Urata e padurea
Si frunzele sunt moarte .

Dar totu-i efemer !

Zeii inalti si negrii,
Zane-au devenit ,
imbracati in alb
Pe toti ne-au cucerit .

Involuntar

Vrem sa-i ajutam
Si vrem sa ii iubim,
Dar viata nu ne lasa
Si-ncet si noi murim.

Acum cand sunt langa noi,
Noi vrem sa fim departe,
Si simt ca ii tradam
Cu visele noastre.

Isi ascund durerea,
Ne lasa sa plecam
Si apoi cu ochii umezI,
Lipiti de-un geam racit
Asteapta-o vorba dulce:
-Parinte,am venit !




Si multi asteapta astfel
In noptile tarzii,
Acasa sa se intoarca
Si bunii lor copii.



Si trec veri...
Si trec si ierni...

O!
Dar nici copilului pribeag ...
Nu-i rade sufletul nicicand.

Cum ar putea el sa mai râdă
Cand stie că
Al său tată şi a sa mumă
Sunt undeva, departe,
In satul lor uitat,
Si-si plang acestia singuri
Copilul cel plecat .



Durerea asteptarii
I-a-mbătrânit de tot
Şi de mă -ntorc acum
Să-i recunosc nu pot...





Copil eu  nu mai sunt ,
Dar pentru dragii mei
Sunt fiul lor cel sfant.
Si m-am intors acasa.
Acum ,chiar la sfarsit -
Cand viata lor se stinge -
Nu asta mi-am dorit !

Cand sunt ei langa noi ,
Noi vrem sa fim departe .
Departe noi plecam
Si ei ne vor aproape .

Amprenta timpului

Nu mai stiu cum arat.
Mă uit in oglinda si nu mă vad .
Mă aud vorbind ,
Dar nu-mi vad buzele.
Mă simt respirand,
Dar nu-mi zaresc narile .
Din poze stiu ca ochii-mi sunt verzi,
Dar nu-i gasesc in dreptunghiul de sticlă .
E aburită oglinda ?
Nu,dar nu mă recunosc -
Sunt  doar o umbră a ceea ce-am fost .

Prea târziu

Plouă.
E liniste pe străzi
Si totul e pustiu.
Am fost aseară acasă -
Vecinii nu ma stiu! -
Dar este casa sfintilor părinti ...
Si-i strig ,si-i strig,
Dar nu raspund .
Doar vantul se aude,
El suieră si plange
Prin hornul cel bătran .
El stie a lor durere,
Si stie cat au plans
Ca-n ultima lor noapte
In brate nu m-au strans .
Acum si eu ma vaiet
Si plang
Si strig de dor ,
Dar nu m-aude nimeni.
E doar al meu ecou .
As vrea sa-i vad macar ,
Să stiu cand au plecat ...
As vrea să -mi cer iertare
Bătrâni eu i-am lasat.

Solitari

În haosul imens

Al lumii ăstei mari
Cu totii realizăm
Că suntem solitari .

Solitari si tristi
Pe străzile pustii
Ne plimbam alene
Si totul este gri .

Natura pare moartă .
Nu-s oameni- doar stafii,
Si tot ce ne inconjoară
Nu este decât gri.

In haosul imens
Al lumii ăstei mari
Cu totii realizăm
Că suntem solitari .