miercuri, 23 martie 2011

Amalgam

Zgomote nedesluşite...
Ţipete.
Hodoronc- tronc!

Maşini zburând haotic.
Ţipete.
Hodoronc- tronc!

Oameni rătăcind
Cu gânduri nedefinite.
Zgomote nedesluşite...
Hodoronc- tronc!

Cioburi sunt pe stradă-
Oameni prihăniţi de soartă,
Căzuţi tot mai adânc
În a vieţii groapă.


Zgomote nedesluşite...
Ţipete.
Hodoronc- tronc!


Copii nevinovaţi.
Prin staţii şi prin gări
Întind aripi de înger
Să le dai un măr...

Haos!!!


Zgomote nedesluşite...
Ţipete.

Hodoronc- tronc!

Părinţi nepăsători.
Bătrâni uitaţi de lume.
Suflete pustii
Inimi sângerânde...

Zgomote nedesluşite...
Ţipete.
Hodoronc- tronc!

            Haos!!!

duminică, 20 martie 2011

Un self portrait al manelistului:


Foaie verde de manea
Mă doare în basca mea,
Că sunt bou şi că ascult
Manele ca un incult.



Ţin să fac precizarea că am preluat mesajul  după blogul unui ''Românaş la San Francisco''  :)) http://vioryny.blogspot.com/

Compensaţie


M-am plimbat aseară
Prin satul meu
Cel mic.
Pe străzile pustii
Nu mai e nimic.
Porţile-s închise,
Ferestrele-s zăbrelite.


Mai sus pe un deal,
Un bătrânel pe un gard,
Uimit mă privea
Şi se minuna.



Îl întreb ce este,
De ce mă priveşte
Cu atâta jale
Şi cu minunare?

Îmi răspunde calm,
Cu-o mână pe gard,
Că pe aceste străzi,
Chiar de zeci de ani
El nu a mai văzut
Vreun tânăr trecând.



Îmi spune printre lacrimi,
Că înainte de sfârşit
Un singur lucru
Şi-a dorit
Şi s-a împlinit.

A avut şi el cândva
Un fecior-
   De vârsta mea-
A plecat cu ani în urmă
Şi-a uitat şi de-a lui mumă.

Bătrâni şi singuri
Mult au plâns,
Dar în zadar.
Anii s-au dus
Şi-al lor fecior...

O! Au aşteptat,
Au aşteptat cu dor,
Dar nu mai ştiu nimic
De-al lor fecior.

Oare i-a uitat?
Oare s-a-ndurat,
El, copil iubit
Şi prea mult dorit,
Să-i uite acolo,
Într-un sat pustiu?

Nu mai ştiu nimic!!

Plângând, m-a strâns în braţe
Şi m-a sărutat,
Spunând că acum
Este împăcat.

Stigându-şi durerea
El s-a prăpădit,
Şi-a plecat din lume
Cu sufletul împlinit.




Am plecat grăbit.
Cu sufletul rănit
Am alergat în noapte
Spre  celelalte case,
Dar porţile-s închise,
Ferestrele-s zăbrelite.






Şi văd acum pe deal,
Un nuc bătrân in care stam
când eram mic.

Alerg la el, ridic o piatră
Şi bat în poartă...
Mai bat o dată!
De ce nu iese
A mea maică?

O chem, o strig,
Dar nu răspunde.
Cad în genunchi,
Încep să plâng.
Sărut pământul ăsta sfânt!!

Cum, maica mea?!
Să fi avut oare şi ea
Aceeaşi soartă, soartă grea,
Ca sfântul bătrânel din deal?

Dar oare cine?
Cine mi-a luat locul mi
Şi-a trâns-o în braţe
Cu iubire?

Dar oare cui?
Cui i-a vorbit
De-a ei durere,
De-al ei fiu?

De acel copil
Ce a plecat
Şi a uitat
Să vină
Să îşi vadă mama...

Iartă-mă, măicuţă!!
m-am întors în sat,
M-am întors acasă
Şi nu te-am găsit-
Ştiu c-ai suferit.

În întregul sat
Liniştea domneşte.

Merg acum pierdut,
Pe-o alee îngustă
Şi-ntâlnesc în cale
O copilă tristă-
      Are ochii roşii.
      Da, a plâns şi ea!...



  

M-am plimbat aseară
Prin satul meu cel mic.
Pe străzile pustii
Nu mai e nimic.

O viaţă nouă într-un oraş nou, printre oameni noi...

               Doi ani de când mă îndrăgostesc în fiecare zi de oraşul de la poalele Tâmpei.
Am cucerit oraşul şi oraşul m-a cucerit pe mine. Ce am văzut până acum a fost frumos!!Dar ştiu că poate oferi mai mult!!!
Am cucerit muntele şi el m-a cucerit pe mine. Îl aud seară de seară şoptindu-mi:'' Cucereşte-mă!! Îţi dau voie să mă calci în picioare, să mă fotografiezi din orice unghi, chiar dacă îmi evidenţiezi imperfecţiunile. Poţi să alergi peste întregul meu corp, dacă aşa capeţi un sentiment de libertate totală.
     Sedu-mă, cucereşte-mă! Ştiu că mă poţi iubi!!!''










Am ajuns aici cu vise, cu speranţe.
Am avut incredere că voi găsi oameni deosebiţi.

Aşteptările mele nu au fost înşelate. În fiecare zi cunosc oamenii care îmi dau putere şi încredere să merg mai departe. În fiecare zi găsesc motive să mă bucur de viaţă: o rază de soare, o pasăre, un strop de ploaie...
         Nu regret nimic!!! Dacă ar trebui să aleg din nou unde să  locuiesc- Braşovul ar fi singurul oraş din lista mea.

sâmbătă, 19 martie 2011

Iubind în versuri

Inerţie, sinestezie,
Poezie.
Speranţă, iubire,
Amăgire.
Dezamăgire, reverie,
Amintire.
Speranţă, iubire,
Poezie...

Sinestezie

Miresme, sunete, culori...
Dispar toate printre noi.
Nu vedem, nu auzim,
Nu simţim, nu mirosim.
Nu ne pasă!


Mai trăim?

Citadin

In clădiri înalte
Cu geamuri fumurii,
Trăiesc numai fiinţe
Cu suflete pustii.

Haotic alergând
Pe trotuare mari-
Aceiaşi zi de zi,
Aceiaşi peste ani.

vineri, 21 ianuarie 2011

Prevestitorii

Se-nvârt corbii pe deasupra
Unor oameni de prin parcuri.
Parcă le transmit ceva...
Sau doar par a aştepta.

Şi vin corbii val şi val-
Parcă ar fi un ritual.

Prea devreme

Petală cu petală
S-a descompus o floare
Din aleea verde,
Din rândul înflorit.

E trist.Abia înflorise.

Aseară îi căzuse o petală-
Dar poate vântul rece
Sau roua dimineţii...

Nu ştiu ce-a fost!
E trist.Abia înflorise.

Cu o petală lipsă
Urâtă s-a văzut?
Sau timpul nepropice
I-a distrus şi visul
De-a trăi mai mult?

Nu ştiu ce-a fost!
E trist.Abia înflorise.

Suratele-i sunt bine.
Cu o petală lipsă,
Cu două, chiar şi trei,
Au trecut de noapte
Şi stau printre alei.

Nici soare nu e astăzi,
E acoperit de nori.
Prea devreme a plecat
O floare dintre noi.

Cenuşiu de noiembrie

Printre stropi de ploaie,
Pe-un trotuar pustiu
Trece o stafie
Cu chipul pământiu.

Ploaia este deasă,
Curg pe străzi şuvoaie.
Oamenii par umbre
Ce se pierd în zare.

Copacii par a geme
Înecaţi de ploaie;
De la ferestre negre
Nimic nu vezi în zare.